Calea copilului de la exagerare la minciuna
Daca la inceput imaginatia baiatului meu de 7 ani il facea sa exagereze de multe ori, acum minte de-a dreptul. Este dificil sa purtam o discutie cu el, iar mai rau nu putem avea incredere in el. Este o probleme psihologica? Are nevoie de ajutor de specialitate?
Va multumesc,
Cristina L. - Bucuresti
Raspunsul specialistului
Desi produse ale imaginatiei, minciunile sunt, inainte de a fi un act de creatie, o modalitate de adaptare la o anumita situatie. Pentru copii, minciunile sunt, in primul rand un mijloc facil de a „rezolva” anumite situatii pe care ei le considera a fi problematice, situatii in care dupa parerea lor „a spune adevarul” nu le-ar aduce beneficiile scontate sau, dimpotriva, le-ar putea provoca neplaceri. Multi dintre noi consideram ca onestitatea este o obligativitate din partea copiilor nostri si o cerem per se, desi de multe ori, aceasta nu se dovedeste a fi in interesul lor.
La varste fragede, „adevarul” se cultiva si se sprijina. De fiecare data cand un copil „spune adevarul” trebuie sa i se demonstreze ca a facut un lucru bun, ca a avut un comportament pe care parintii si cei din jur il apreciaza. Uneori a trece cu vederea o „fapta rea” care insa a fost recunoscuta poate avea efecte mult mai bune asupra dezvoltarii personalitatii copilului decat pedepsirea greselilor acestuia. Persoanele implicate in educarea copilului trebuie sa ii demonstreze acestuia ca a gresi este firesc si ca reactiile-raspuns pe care le ofera cei din jur nu sunt intotdeauna atat de „neplacute” daca el a ales sa recunoasca.
La fel de important este ca dumneavoastra, in calitate de parinte, sa nu mintiti copilul, sa nu folositi false scuze pentru a motiva anumite decizii – „nu mergem in cutare loc, pentru ca acolo este omul-negru”. Poate ca imaginatia de care copilul da dovada la aceasta varsta il va face sa creada pentru moment ca nu este bine sa mergeti in locul respectiv, insa cu timpul isi va da seama ca nu a fost decat o minciuna, „o plasmuire a imaginatiei”. Copilul va va raspunde probabil cu aceeasi moneda: „nu pot dormi singur, pentru ca in camera mea este omul-negru”.
Multi parinti pornesc de la premisa ca cel mic „nu intelege”, motiv pentru care isi motiveaza deciziile cu tot felul de inchipuiri care cred ei, „sunt mai aproape de copil”. Ei bine, poate ar fi mai potrivit sa-i spuneti copilului: „nu mergem in cutare loc, pentru ca nu este potrivit pentru varsta ta” ori „pentru ca in acest moment, mami are putina treaba pe care este important sa o faca”. Cum spuneam si anterior, „adevarul”, sinceritatea, se cultiva si se sprijina.
Ioan Alexandru Manescu, Psiholog Diplomat, Terapeut Sistemic Cuplu-Familie-Copil
Website: Ioan Alexandru Manescu pe MedicPentruTine.ro
Alte subiecte
Copil atasat de mama
Fetita mea nu mai vrea sa stea cu bona
Copil rasfatat de o bona fara autoritate?
Relatia dintre bona si copil mult prea stransa
Ne incurajam copiii dar care este limita pe care nu trebuie s-o depasim pentru a nu exagera?
Cum influenteaza povestile citite seara dezvoltarea emotionala a copiilor?
Bona, copilul si olita
Cat de nociv este televizorul pentru copii? Ce emisiuni sunt recomandate si care este timpul optim petrecut in fata televizorului?
Copilul este foarte agitat. Are prea multa energie? Cum il poate linisti bona?
Copilul meu vorbeste urat. Cum sa procedez sa-l fac sa renunte la acest obicei?
Copil retras, stresat de prezenta bonei. De ce? Cum sa reactionez?
